America Latina in flacari – Proteste in Chile

115

Santiago de Chile a cunoscut experienta unor confruntări violente în cursul zilei de vineri între forţele de ordine şi manifestanţi. Protestatarii, mulţi dintre ei elevi de liceu şi studenţi, au atacat mai multe staţii de metrou, incendiindu-le şi blocând traficul pentru mii de alţi locuitori ai oraşului, potrivit BBC.

Imaginile difuzate de televiziuni arată protestatari aruncând cu pietre înspre forțele de ordine, atacând vehiculele poliției și incendiind cel puțin un autobuz. Autoritățile au intervenit în forță, folosind gaze lacrimogene şi bastoane împotriva protestatarilor. Un zgarie-nori a fost incendiat iar imagini cu cladirea in flacari au fost imediat postate pe retelele de socializare.

Manifestanții au incendiat clădirea companiei de electricitate Enel şi o sucursală a băncii naţionale, amândouă aflate în centrul oraşului. Un supermarket din apropiere a fost vandalizat, iar mai multe staţii de metrou au fost atacate cu sticle incendiare.

Joi, 133 de persoane au fost arestate pentru deteriorarea staţiilor de metrou, unde pagubele se ridică, potrivit autorităţilor, la 400-500 milioane de pesos (630.000 de euro). După ciocnirile violente care au avut loc pe parcursul ultimelor zile, preşedintele Republicii Chile, Sebastian Pinera, a decretat vineri seara stare de urgenţă la Santiago.

„Am decretat stare de urgenţă şi în acest scop l-am numit pe generalul Javier Iturriaga del Campo în fruntea apărării naţionale, conform dispoziţiilor legislaţiei privind starea de urgenţă”, a spus şeful statului într-un mesaj transmis de la palatul prezidenţial, informează Agerpres.

Măsura permite autorităţilor să restricţioneze libertatea de mişcare, șeful statului calificându-i pe manifestanţi drept delincvenţi. Poliția din Chile are „liber” la folosirea forței în lupta cu protestatarii (EPA) Protestele vin după o tensiune crescândă în rândul populaţiei care se plânge de costurile crescute şi crescânde ale vieţii, mai ales în Santiago, un oraş cu aproximativ şase milioane de locuitori.