Vizita Surpriza in Arabia Saudita

90

Presedintele Vladimir Putin a inceput luni o vizita în Arabia Saudită, unde urmeaza sa semneze o înţelegere cu autoritatile saudite în domeniul petrolier. Putin trebuie să-şi folosească influenţa în vederea scaderii tensiunilor din Golful Persic între Riad şi Iran.

Putin a fost escortat de cavaleri saudiţi si intampinat cu salve de tun purtând steaguri ruse până la palatul regal, unde a fost primit de regele Salman şi prinţul moştenitor Mohammed bin Salman. Intr-o atmosfera agreabila şi zâmbind, preşedintele rus şi regele saudit au discutat scurt înaintea unei recepţii solemne în onoarea lui Putin, potrivit unor imagini transmise de televiziunea din Arabia Saudita.

Negocieri între cei doi lideri urmau să aibă loc luni seara şi se anunţă dominate desituatia actuala a exploatarilor petroliere.  

Arabia Saudită, membră a Organizaţiei ţărilor exporttatoare de petrol şi Rusia – care nu este membră a grupului – au cooperat intens în ultimii ani în vederea limitării ofertei de petrol cu scopul creşterii preţului acestuia. 

Conform ministrului rus al Energiei Aleksandr Novak, Moscova şi Riadul urmau să semneze luni o Chartă a cooperării pe termen lung a Opep, oficializând astfel un acord aprobat în vară la Viena. 

Rusia fiind in relaţii excelente cu Arabia Saudita şi în acelaşi timp aliata Teheranului, inamicul traditional al regatului Saudit – ar putea să încerce sa medieze în tensiunile iraniano-saudite.Acest conflict a cunoscut tensiuni în septembrie, în urma unor atacuri care au vizat instalaţii petroliere saudite. Atacurile au fost revendicate de rebelii huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, împotriva cărora luptă o coaliţie condusă de către Arabia Saudită.

Rusia şi Arabia Saudită au semnat un protocol al unui acord care deschide calea achiziţionării de către Riad a puternicelor sisteme ruse de rachete antiaeriene de tip S-400.  Această tranzacţie nu s-a concretizat, după ce regatul a optat până la urmă să achiziţioneze un sistem american.

După vizita in Arabia Saudită, Putin se duce marţi în Emiratele Arabe Unite unde se întâlneşte cu prinţul moştenitor al Abu Dhabi Mohammed bin Zayed Al-Nahyan.